Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Archive for Ianuarie, 2017

Galerie

Discuri de vinil pentru copii

          Dragi cititori, vă propunem spre audiere, pe discuri de vinil, o serie de povești fermecătoare. De ce anume pe discuri de vinil? Pentru că sună mai cald și mai plăcut! Discul de vinil este considerat cel mai vechi și prietenos mod de stocare a muzicii. Este suportul musical cel mai dificil de copiat!
          Vă invităm la bibliotecă pentru a pătrunde în lumea magică a poveștilor audiate pe discuri de vinil!

Scriitori autohtoni:

13

1. Alecsandri, Vasile. Cinel – Cinel. – București : Electrecord, 1984.

5
2. Alecsandri, Vasile. Versuri. – București : Electrecord, 1988.

17
3. Cotescu, Octavian. Povestește copiilor. – București : Electrecord, 1988.

18

4.Creangă, Ion. Capra cu trei iezi. – București : Electrecord, 1988.

9
5. Creangă, Ion. Ivan Turbincă. – București : Electrecord, 1988.

3
6. Creangă, Ion. Povestea porcului. – București : Electrecord, 1988.

15
7. Drumeș, Mihail. Ciobotele lui Suru. – București : Electrecord, 1988.

4
8. Gruia, Călin. Nuielușa de alun. – București : Electrecord, 1988.

6
9. Ispirescu, Petre. Sarea în bucate. – București : Electrecord, 1988.

2

10. Ispirescu, Petre. Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte. – București : Electrecord, [S.a.].

22
11. Lucian, Ion. Cocoșelul neascultător: comedie cu cântece pentru copii de toate vârstele. – București : Electrecord, [S.a.].

1

12. Munteanu, Cristian. Lacul fermecat. – București : Electrecord, 1988.

21
13. Pancu-Iași, Octav. Întâmplări cu Ha-Ha-Ha. – București : Electrecord, [S.a.].

10
14. Unde ești, copilărie: recital în lectura actriței Aurelia Sorescu. – București : Electrecord, 1984.

Scriitori europeni:

19

1. Collodi, Carlo. Pinochio. – București : Electrecord, 1984.

11.jpg
2. Dumas, Alexandre. Contele de Monte Cristo. – București : Electrecord, 1988.

8
3. Frații Grimm. Albă ca Zăpada și cei șapte pitici. – București : Electrecord, 1984.

20
4. Frații Grimm. Basme. – București : Electrecord, [S.a.].

12
5. Goldoni, Carlo. Slugă la doi stăpâni. – București : Electrecord, 1984.

14
6. Wells, Herbert. Omul invizibil. – București : Electrecord, 1988.

7
7. Wilde, Oscar. Prințul fericit. – București : Electrecord, 1984.

Anunțuri
Galerie

Max Bruch -179 ani de la naștere

Max Bruch este un compozitor și dirijor german, născut la 6 ianuarie 1838. Este cunoscut și sub numele de Max Karl August Bruch.  A luat primele lecții de muzică de la mama lui, apoi a studiat la Bonn, Koln și Leipzig. În 1858 a fost reprezentată la Koln prima sa lucrare lirică, singspielul Scherz, List und Rache, după Goethe. În 1863, opera lui, Die Lorelei, a fost jucată în premieră la Mannheim. Bruch a ocupat succesiv posturile de dirijor de orchestră și de dirijor de cor la Mannheim, Koblenz, Sondershausen, Berlin, Liverpool și Breslau. În 1872, opera lui, Hermione a fost montată în premieră la Berlin. S-a căsătorit cu cântăreața Clara Tuczek în 1881, iar în 1892 a fost numit professor de compoziție la Musikhochschule din Berlin, unde a predat până în 1910.  27106-1

Puternic influiențată de Brahms și foarte apreciată în epocă, creația lui Max Bruch se caracterizează printr-o scriitură de o mare siguranță, prin melodii generoase care se inspiră uneori din folclorul scoțian, galez sau german, prin accente postromantice, dar și printr-un anume academism. A compus trei simfonii, muzică de cameră, numeroase lucrări corale și oratorii, muzică de teatru. Fantezia scoțiană pentru vioară și orchestră, unul dintre concertele lui pentru vioară, nr. 1, în sol minor și o piesă pentru violoncel și orchestră, Kol Nidrei https://www.youtube.com/watch?v=i91RX2LhY8s, au rămas populare și în zilele noastre.

Galerie

Povești nemuritoare audiate pe discuri de vinil

          În timpul vacanței, copiii nu-și irosesc timpul în zadar, ci vin, cu multă curiozitate, în serviciul Audiovideoteca, pentru a asculta poveștile preferate pe legendarele discuri de vinil.
           Deși din anul 1992 aceste discuri de vinil nu mai sunt în vogă, fiind înlocuite de casetele audio până în 2001-2002, mai târziu – de compact discuri și în prezent – de stick-uri și canalul Youtube, mica noastră vizitatoare a rămas plăcut impresionată de farmecul discurilor de vinil. Ea a ales să asculte povestea Cocoșelul neascultător: comedie cu cântece pentru copii de toate vârstele de Ion Lucian; Moș Crăciun de Barbu Ștefănescu Delavrancea și În ajun de Crăciun de Anton Pavlovici Cehov.

     Muzica nu are vârstă, ci ne unește pe toți într-un spirit mai bun!

Galerie

Michael Tippett – compozitorul contemporan pasionat de jazz

Michael Tippett – compozitorul și dirijor englez,  născut la 2 ianuarie 1905 în Londra. A moștenit trăsături și ceva din tempereamentul celtic al tatălui său, nativ din Cornouailles. La Royal College of Music din Londra și-a însușit o bună parte din repertoriul clasic: Palestrina, polifania Renașterii engleze, care îl va marca în mod deosebit, Bach, Handel și mai ales Beethoven, muzicii căruia, după propria-i expresie, se supune întru totul. După ce se perfecționase mai ales în domeniul contrapunctului, a ajuns în sfârșit să fie mulțumit de sine însuși o dată cu beethovenianul Cvartet de coarde nr. 1 (1934-1935), marcat, ca și următoarele, de interesul exclusiv pe care îl poartă problemelor de formă. După Sonata nr. 1 pentru pian (1936-1937), saturată de melodii folclorice engleze, el consideră că a ajuns într-adevăr la maturitate, o dată cu Concertul pentru dublă orchestră de coarde (1938-1939), partitura lui instrumentală cel mai frecvent interpretată, îmbinăând turnuri melodice și ritmuri caracteristice pentru muzica engleză, începând de la Purcell, cu alt gen de ritmuri, sincopate, tipic americane.

michael-tippett-1233836216-view-0
Până în 1945, viața lui a fost dominată de două pasiuni: arta educației și politica. A luat conducerea muzicii la Morley College, unde a prezentat numeroase lucrări, vechi și contemporane, necunoscute până atunci; profund afectat de ravagiile Marii depresiuni, dirijează o orchestră de muzicieni șomeri. Troțkist, înscris pentru un timp în partidul comunist, își dă seama că este, înainte de toate, un individualist de o independență feroce. În 1942, refuzând satisfacerea serviciului militar din motive de conștiință, este condamnat, ân pofida susținerii lui Vaughan Williams, la trei luni de închisoare, pe care le va aprecia într-o manieră pozitivă, drept un test necesar pentru convingerile sale. Din această perioadă sumbră datează Cvartetul de coarde nr. 2 (1941-1942) [cu intensul său Andante, a cărui temă o notase în zilele petrecute la Munchen, în 1938], Simfonia I (1944-1945), replică la suferințele războiului, Cvartetul de coarde nr. 3 (1946), de un lirism pasionat, reflectând influiența directă a celor șase cvartete de Bartok.
Tippett își exprimă compasiunea față de cei oprimați într-un oratoriu pe care îl dorește a fi popular, în adevăratul sens al cuvântului, A Child of Our Time (1939-1941), al cărui text – redactat de el însuși după sfaturile lui T.S. Eliot (așa cum o va face de aici înainte pentru majoritatea lucrărilor sale) – este un protest plin de pasiune împotriva condițiilor care fac posibilă orice tip de persecuție și împing o ființă pacifistă să comită acte de violență. Fraza finală a oratorului (Îmi voi cunoaște umbra și lumina și astfel voi fi eu în întregime) rezumă convingerea fundamentală a lui Tippett: omul nu va atinge înțelepciunea decât prin cunoașterea Binelui și a Răului existente în natura sa și va ajunge la armonia interioară doar prin reconcilierea acestora.
Acest concept de căutare personală a plenitudinii spirituale, sau proces de individualizare descris de Jung, Tippett îl începe exact în aceeași perioadă cu un analist jungian. Atunci el vede acest proces, pe plan muzical, ca fiind legat de o redescoperire necesară a valorilor clasice și morale, reușită remarcabil până atunci și culminând în vizionara operă-comedie The Midsummer Marriage (1946-1952), în care clasicismul său sună într-o manieră absolut naturală de un lirism strălucitor, într-un splendid la major.
Influiența directă a freamătului contraputernic și al opulenței luminoase a acestei opere ( și în mod special cea a lumii magice din celebrele Dansuri rituale, din actul al II-lea) se regăsesc în stravinskiana Simfonie a II-a (1956-1957), neoclasică (climatul adagioului amintește de Charles Ives) și mai ales în complexa Fantezie concertantă pe o temă de Corelli (1953), evocând misticismul naturii, foarte reprezentativ pentru tradiția pastorală a muzicii engleze, cea a lui Vaughan Williams, Elgar, Delius, față de care se află înr-un raport de continuitate (Tippett va rămâne întotdeauna un om al pământului; începând din 1951, va trăi retras la țară).
La mijlocul anilor 1950, Tippett își dă seama că nu poate să meargă mai departe pe această cale fără a se repeta și simte, de asemenea, nevoia de a-și extinde vocabularul muzical. O dată cu King Priam (1958-1961), a doua lui operă, a cărei partitură se aseamănă cu un enorm mozaic, el operează o schimbare abruptă și completă, o ruptură decisivă cu trecutul, având următoarele caracteristici: predominanță a armoniei asupra contrapunctului; lipsa unor progresii tonale clare, muzica nedezvoltându-se (de altfel, Tippett nu se va mai întoarce la tonalitatea tradițională).
Posibilitățile formelor mozaicate ale acestui nou stil sunt explorate în Sonata a II-a pentru pian (1962), în Concertul pentru orchestră (1962-1963) și culminează în suprapunerile scântietoare dintr-una din cele mai ambițioase și mai profunde partituri ale sale, oratoriul Viziunea Sfântului Augustin (1963-1965), consacrat uneia dintre preocupările lui filosofice majore: timpul.
În a treia lui operă, The Knot Garden (1966-1970), Tippett săvârșește o bogată sinteză a tuturor stilurilor pe care le abordase anterior, cu anumite inovații și mai ales ajunge la o veritabilă americanizare a muzicii lui.
Aceasta va marca și Simfonia a III-a (1970-1972), a cărei parte întâi se caracterizează prin opoziția între muzica dinamică (obsesia lui Tippett pentru allegrourile beethoveniene, care se regăsește de altfel și în Sonata a III-a pentru pian din 1972-1973), și cea statică , suspendată în aer și a cărei parte a doua este consacrată reflecțiilor asupra semnificației și actualității mesajului expus în Oda bucuriei de către Beethove și Schiller (din care sunt citate șapte măsuri), în secolul lagărelor morții și al gulagului; în locul acesteia, Tippett oferă o odă a compasiunii, sub forma unei serii de bluesuri, cântate de soprana solistă, terminându-se cu un citat din Martin Luther King: Noi avem o imensă forță de compasiune, de a vindeca, de a iubi, cheie a celei de-a patra opere ale sale, The Ice Break, nouă lucrare cu semnificație contemporană, în care se regăsesc aluziile la jazz și la blues, arabescurile melodice cu o ornamentație exuberantă, armoniile de cvarte, apelurile cornilor, scânteierile celestei și glockenspielului.
O dată cu Simfonia a IV-a (1976-1977), într-o singură mișcare, de o grandoare sălbatică, Tippett se întoarce la o concepție abstractă, pur instrumentală: este o partitură plină de virtuozitate, direct inspirată de calitățile orchestrei simfonice din Chicago, dar având ca program civilul vieții umane.
După Cvartetul nr. 4 (1977-1978), de aceeași factură, Triplul concert pentru vioară, violă și violoncel (1980) explorează noi domenii instrumentale (sunete inspirate de muzica din Bali). În 1983, Tippett a terminat o nouă partitură, care apare ca o încununare a creației sale, The Mask of Time, pentru patru soliști, coruri și orchestră, după Milton și Shelley. În 1989, a avut loc la Houston premiera celei de-a cincea opere ale sale, New Year.
Debutând într-o manieră conservatoare, printr-o recreare a tonalității clasice, Tippett a abandonat treptat sistemul tonal, pentru a practica un atonalism esențialmente diatonic, și și-a inventat astfel o lume proprie, poetică și pasionată , ușor de recunoscut, niciodată convențională sau superficială, al cărei individualism exuberant contrastează cu depersonalizarea ce decurge din limbajul internațional al serialismului.
De altfel, Tippett este cu siguranță unicul compozitor contemporan, alături de Zimmermann, care a fost radical influiențat de jazz și s-a apropiat de esența acestuia, ca și cum ar fi simțit că această muzică a oprimaților îl privea direct pe el, cel care, precum Zimmermann, Hartmann, Șostakovici, Britten, și-a consacrat viața unei unei concepții generoase și umaniste asupra artei. Tonul exaltat, extatic, al celor mai originale lucrări ale sale îl situează, împreună cu Messiaen, printre singurii vizionari autentici contemporani: așa cum scria el însuși în culegerea de texte Moving into Aquarius, Tippett și-a trasat o sarcină imensă și a reușit să creeze imagini de profunzime ale imaginației și să le confere o formă vizuală, intelectuală sau muzicală (…) într-o epocă de mediocritate și de visuri care dispar, descriind-o în imagini de o frumusețe generoasă, exuberantă.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: