Biblioteca Naţională a Republicii Moldova

Posts tagged ‘Simfonia I’

Galerie

Michael Tippett – compozitorul contemporan pasionat de jazz

Michael Tippett – compozitorul și dirijor englez,  născut la 2 ianuarie 1905 în Londra. A moștenit trăsături și ceva din tempereamentul celtic al tatălui său, nativ din Cornouailles. La Royal College of Music din Londra și-a însușit o bună parte din repertoriul clasic: Palestrina, polifania Renașterii engleze, care îl va marca în mod deosebit, Bach, Handel și mai ales Beethoven, muzicii căruia, după propria-i expresie, se supune întru totul. După ce se perfecționase mai ales în domeniul contrapunctului, a ajuns în sfârșit să fie mulțumit de sine însuși o dată cu beethovenianul Cvartet de coarde nr. 1 (1934-1935), marcat, ca și următoarele, de interesul exclusiv pe care îl poartă problemelor de formă. După Sonata nr. 1 pentru pian (1936-1937), saturată de melodii folclorice engleze, el consideră că a ajuns într-adevăr la maturitate, o dată cu Concertul pentru dublă orchestră de coarde (1938-1939), partitura lui instrumentală cel mai frecvent interpretată, îmbinăând turnuri melodice și ritmuri caracteristice pentru muzica engleză, începând de la Purcell, cu alt gen de ritmuri, sincopate, tipic americane.

michael-tippett-1233836216-view-0
Până în 1945, viața lui a fost dominată de două pasiuni: arta educației și politica. A luat conducerea muzicii la Morley College, unde a prezentat numeroase lucrări, vechi și contemporane, necunoscute până atunci; profund afectat de ravagiile Marii depresiuni, dirijează o orchestră de muzicieni șomeri. Troțkist, înscris pentru un timp în partidul comunist, își dă seama că este, înainte de toate, un individualist de o independență feroce. În 1942, refuzând satisfacerea serviciului militar din motive de conștiință, este condamnat, ân pofida susținerii lui Vaughan Williams, la trei luni de închisoare, pe care le va aprecia într-o manieră pozitivă, drept un test necesar pentru convingerile sale. Din această perioadă sumbră datează Cvartetul de coarde nr. 2 (1941-1942) [cu intensul său Andante, a cărui temă o notase în zilele petrecute la Munchen, în 1938], Simfonia I (1944-1945), replică la suferințele războiului, Cvartetul de coarde nr. 3 (1946), de un lirism pasionat, reflectând influiența directă a celor șase cvartete de Bartok.
Tippett își exprimă compasiunea față de cei oprimați într-un oratoriu pe care îl dorește a fi popular, în adevăratul sens al cuvântului, A Child of Our Time (1939-1941), al cărui text – redactat de el însuși după sfaturile lui T.S. Eliot (așa cum o va face de aici înainte pentru majoritatea lucrărilor sale) – este un protest plin de pasiune împotriva condițiilor care fac posibilă orice tip de persecuție și împing o ființă pacifistă să comită acte de violență. Fraza finală a oratorului (Îmi voi cunoaște umbra și lumina și astfel voi fi eu în întregime) rezumă convingerea fundamentală a lui Tippett: omul nu va atinge înțelepciunea decât prin cunoașterea Binelui și a Răului existente în natura sa și va ajunge la armonia interioară doar prin reconcilierea acestora.
Acest concept de căutare personală a plenitudinii spirituale, sau proces de individualizare descris de Jung, Tippett îl începe exact în aceeași perioadă cu un analist jungian. Atunci el vede acest proces, pe plan muzical, ca fiind legat de o redescoperire necesară a valorilor clasice și morale, reușită remarcabil până atunci și culminând în vizionara operă-comedie The Midsummer Marriage (1946-1952), în care clasicismul său sună într-o manieră absolut naturală de un lirism strălucitor, într-un splendid la major.
Influiența directă a freamătului contraputernic și al opulenței luminoase a acestei opere ( și în mod special cea a lumii magice din celebrele Dansuri rituale, din actul al II-lea) se regăsesc în stravinskiana Simfonie a II-a (1956-1957), neoclasică (climatul adagioului amintește de Charles Ives) și mai ales în complexa Fantezie concertantă pe o temă de Corelli (1953), evocând misticismul naturii, foarte reprezentativ pentru tradiția pastorală a muzicii engleze, cea a lui Vaughan Williams, Elgar, Delius, față de care se află înr-un raport de continuitate (Tippett va rămâne întotdeauna un om al pământului; începând din 1951, va trăi retras la țară).
La mijlocul anilor 1950, Tippett își dă seama că nu poate să meargă mai departe pe această cale fără a se repeta și simte, de asemenea, nevoia de a-și extinde vocabularul muzical. O dată cu King Priam (1958-1961), a doua lui operă, a cărei partitură se aseamănă cu un enorm mozaic, el operează o schimbare abruptă și completă, o ruptură decisivă cu trecutul, având următoarele caracteristici: predominanță a armoniei asupra contrapunctului; lipsa unor progresii tonale clare, muzica nedezvoltându-se (de altfel, Tippett nu se va mai întoarce la tonalitatea tradițională).
Posibilitățile formelor mozaicate ale acestui nou stil sunt explorate în Sonata a II-a pentru pian (1962), în Concertul pentru orchestră (1962-1963) și culminează în suprapunerile scântietoare dintr-una din cele mai ambițioase și mai profunde partituri ale sale, oratoriul Viziunea Sfântului Augustin (1963-1965), consacrat uneia dintre preocupările lui filosofice majore: timpul.
În a treia lui operă, The Knot Garden (1966-1970), Tippett săvârșește o bogată sinteză a tuturor stilurilor pe care le abordase anterior, cu anumite inovații și mai ales ajunge la o veritabilă americanizare a muzicii lui.
Aceasta va marca și Simfonia a III-a (1970-1972), a cărei parte întâi se caracterizează prin opoziția între muzica dinamică (obsesia lui Tippett pentru allegrourile beethoveniene, care se regăsește de altfel și în Sonata a III-a pentru pian din 1972-1973), și cea statică , suspendată în aer și a cărei parte a doua este consacrată reflecțiilor asupra semnificației și actualității mesajului expus în Oda bucuriei de către Beethove și Schiller (din care sunt citate șapte măsuri), în secolul lagărelor morții și al gulagului; în locul acesteia, Tippett oferă o odă a compasiunii, sub forma unei serii de bluesuri, cântate de soprana solistă, terminându-se cu un citat din Martin Luther King: Noi avem o imensă forță de compasiune, de a vindeca, de a iubi, cheie a celei de-a patra opere ale sale, The Ice Break, nouă lucrare cu semnificație contemporană, în care se regăsesc aluziile la jazz și la blues, arabescurile melodice cu o ornamentație exuberantă, armoniile de cvarte, apelurile cornilor, scânteierile celestei și glockenspielului.
O dată cu Simfonia a IV-a (1976-1977), într-o singură mișcare, de o grandoare sălbatică, Tippett se întoarce la o concepție abstractă, pur instrumentală: este o partitură plină de virtuozitate, direct inspirată de calitățile orchestrei simfonice din Chicago, dar având ca program civilul vieții umane.
După Cvartetul nr. 4 (1977-1978), de aceeași factură, Triplul concert pentru vioară, violă și violoncel (1980) explorează noi domenii instrumentale (sunete inspirate de muzica din Bali). În 1983, Tippett a terminat o nouă partitură, care apare ca o încununare a creației sale, The Mask of Time, pentru patru soliști, coruri și orchestră, după Milton și Shelley. În 1989, a avut loc la Houston premiera celei de-a cincea opere ale sale, New Year.
Debutând într-o manieră conservatoare, printr-o recreare a tonalității clasice, Tippett a abandonat treptat sistemul tonal, pentru a practica un atonalism esențialmente diatonic, și și-a inventat astfel o lume proprie, poetică și pasionată , ușor de recunoscut, niciodată convențională sau superficială, al cărei individualism exuberant contrastează cu depersonalizarea ce decurge din limbajul internațional al serialismului.
De altfel, Tippett este cu siguranță unicul compozitor contemporan, alături de Zimmermann, care a fost radical influiențat de jazz și s-a apropiat de esența acestuia, ca și cum ar fi simțit că această muzică a oprimaților îl privea direct pe el, cel care, precum Zimmermann, Hartmann, Șostakovici, Britten, și-a consacrat viața unei unei concepții generoase și umaniste asupra artei. Tonul exaltat, extatic, al celor mai originale lucrări ale sale îl situează, împreună cu Messiaen, printre singurii vizionari autentici contemporani: așa cum scria el însuși în culegerea de texte Moving into Aquarius, Tippett și-a trasat o sarcină imensă și a reușit să creeze imagini de profunzime ale imaginației și să le confere o formă vizuală, intelectuală sau muzicală (…) într-o epocă de mediocritate și de visuri care dispar, descriind-o în imagini de o frumusețe generoasă, exuberantă.

Nor de etichete

%d blogeri au apreciat asta: